miercuri, 12 august 2009

A: 1. Cum aţi descoperit pasiunea pentru desen? N-am descoperit-o eu, m-a descoperit ea pe mine. Desenam tot timpul şi parinţii m-au dat la cercul de desen de unde am trecut la şcoala de artă, liceul de artă şi apoi la facultatea de artă, după care am devenit oficial artist. Încă mai desenez.

A: )

A: iui ma

A: perjo

B: : |

A: 3. Ce va inspiră din jurul dumneavoastră? Tot. Dar în mare masură îmi iau subiectele din media locală şi internaţională. Dar fac cercetări asupra locului unde trăiesc cât fac expoziţia, mă uit cu atenţie în jur, fac pe turistul, discut cu oamenii, sunt atent la clişee şi stereotipuri (ca să le întorc pe dos), la excese sau la fapte pozitive, umane… Când fac un proiect văd tot ce este în jurul meu sub formă de desen, oameni cu bule care le ies din cap, situaţii care pot deveni comice dacă schimb virtual ceva, o masă, un nor, o stradă. Nu mă uit în jur, ci cadrez. Intru într-o stare din care nu ies decât după vernisaj. Din genul de întrebări pe care mi le pui pot deduce cam ce crezi tu sau cititorii tai ca este un “artist”! Aş putea desena credinţa asta.

B: fut scoala de arta

A: well : ))

A: 4. Care este cel mai drag proiect dintre toate cele iniţiate până acum? Întreabă o mamă despre copilul favorit?!. Fac pe an 20 de proiecte din care 5 îmi plac la nebunie 10 sunt ok şi 5 sunt pasabile. Dar sunt toate ale mele. Toate-mi plac. Dar ca să-ţi dau un raspuns o să aleg o performanţă facută în 1993 la Timişoara în cadrul primului festival internaţional de Performance Art. Atunci mi-am tatuat live pe umar “România”. Un soi de exorcizare a Republicii lui Iliescu. Mă simţeam ca o vită marcată şi încercam să-mi redefinesc relaţia cu ţara unde m-am nascut şi traiesc (încă). Pe vremea aia tatuajul nu era cool, numai puşcăriaşii, marinarii şi adevaratul underground, adica “ceilalţi”, aveau aşa ceva. Eu, ca artist, mă simţeam “celălalt”. Publicul a rămas cu gura căscată. Performanţa nu a

A: Performanţa nu a plăcut pentru că facerea manuală a unui tatuaj e plictisitoare şi oamenii aşteaptă numai şi numai spectacol. Am purtat România pe umăr 10 ani ca un soi de sculptură discretă şi în 2003, cu ocazia unei expoziţii masive la Kunsthalle Kassel care analiza balcanii, mi-am scos tatuajul prin 4 şedinţe laser făcute anonim în timpul expoziţiei. Nimeni n-a ştiut nimic, “lucrarea” a fost vizibilă doar în catalogul editat mult după aia. Mă “împăcasem” cu ţara şi istoria mea.

A: s a impacat perjo

A: : ))

A: iauzi

A: Statul (în afară de ICR) e incapabil să aibă o politică culturală coerentă, iar piaţa de artă şi legile ei nu există. Aşa că dacă nu faci ceva mori. De aia au aparut galerii (care vând mai ales afară) şi artişti tineri şi dinamici (care expun mai ales afară). În general România nu acceptă decât pictori zaharisiţi (ăia de au muzee personale) sau tineri cool (ăia care ziua mint facând reclame şi seara spun adevarul făcând grafitti) adică spectacol pentru un public target, zaharisiţii pentru noii îmbogăţiti şi coolii pentru ficele lor.

A: e zero si asta

A: Nu există (decât cu unice excepţii) burse, premii, ateliere sau săli de expoziţii administrate sau oferite de stat la nivel local, regional sau naţional. Bucureştiul, un oraş de 2 milioane nu are un muzeu sau un centru de artă al municipiului şi nici un complex de ateliere.

A: mda

B: ))))))))

A: gata si cu asta

B: ))))))))))

B: ce pula de om

B: icr

B: )

B: ce face icr

B: ))))))))))))))))

B: cum la 2 mil de insi...

B: se poate asa ceva domle

B: )

B: cu degetu n sus

A: Deşi e compusă dintr-un număr mic de instituţii şi artişti, scena romanească s-a maturizat: am terminat şcolile de curatorie, operăm la nivel internaţional, scriem şi edităm reviste şi cărti decente, am integrat artiştii de origine română care trăiesc în vest, am început să avem ceva de zis, avem un pic de succes comercial.

A: aya y

B:

B: "noi" avem

B: totusi daca statul s ar implica m mult...

B: ce bine am sta "noi"

A: statu, ca icr ul e tata lor

A:

A: României în acest moment nu-i pasă de artiştii ei. Lucrurile se vor schimba radical după ce trece perioada capitalismului sălbatic pentru ca pe lângă ceea ce piaţa înţelege doar ca “industrie creativă” există şi partea de creaţie artistică de cercetare fără finalitate imediată dar care dă în mare masură spiritul unui neam sau unui timp. Ori de spirit e nevoie chiar şi în economia de piaţă.

A: ))

A: deci PLM!!!!!!!!!!!!

A: zero

B: oricum mie mi se parea suspect omu ca prea isi lua limba n gura cu pata(pievici)

A: )

A: deci

A: pornologu, pornopievici si pornovschi (paleologu, patapievici si perjovski )

A: ))

B: )))))))))))

B: ei s mai "soft" asa

B: nu s chiar hardcore ca nastase, base si vanghelie

B: )))))))))))

B: ei cred ca s mai "politicosi"

B: "'intelectuali"

A: partz

B: ei citesc

A: fas

B: scriu poetic asea

B: pe lângă ceea ce piaţa înţelege doar ca “industrie creativă” există şi partea de creaţie artistică de cercetare fără finalitate imediată dar care dă în mare masură spiritul unui neam sau unui timp

B: ))

A: pai da

A: ministeru

A: care vede dincolo de imediat

B: spiritul unui neam

B: )))))))))

A: se raporteaza la cultura nationala durabila

A: patrimoniu

A: ma fut in gura lui de barbos

B: cre ca vrea un job in minister

B: si face pe curva virgina

A:

B:

B: cand colo e guma de mestecat

B: )

B: avem nevoie de valori ca perjovski

A: ))))))

B: romania are nevoie

B: )))))))

B: ))))))))))

A: m am carat

A: ia te vartos

B: ok

B: ia



( http://mixuldecultura.ro/?p=3036 )

Un comentariu: